De ce e Hotnews.ro un site de succes
Tuesday, 14 April 2009 , de vali petcu
Am lipsit câteva zile din faţa computerului, lucru care s-a simţit în feedreader. Mii de ştiri mă aşteptau cuminţi. În folderul de ştiri româneşti era înghesuială. Şi fusese weekend, când teoretic nu se întâmplă foarte multe lucruri. Deschizând folderul şi trecând printre ştiri, am realizat de ce hotnews.ro are succes.
Faptul că suntem bombardaţi cu ştiri nu e o noutate. O simţim pe pielea noastră zilnic, cu ziare noi în fiecare zi, cu televiziuni prea multe pentru populaţia României. Dacă nu eşti ziarist sau pasionat de massmedia, toate astea te obosesc.
Bun, care e legatura între hotnews şi ştirile din feed? Numărul. Hotnews avea cele mai puţine ştiri, în comparaţie cu Adevărul, Cotidianul, evz, Gândul şi Realitatea. Ei se învârteau pe la 200, în timp ce campionii, Realitatea şi Adevărul, aveau peste 700. Oamenii nu au timp şi/sau răbdare să citească atâta. Nu au timp nici să treacă prin ele. Şi atunci? Soluţia înseamnă filtrarea. Mai puţine ştiri, mai importante. Citeam azi că o domnişoară adoră să facă duş în grup. Am vrut să exemplific aici o ştire inutilă şi a fost nevoie să îi caut numele. Dita von Teese. Cine e ea? Nu e foarte clar nici pentru cei care au dat ştiea, dar ea a apărut de câteva ori în feedreader. Probabil dacă am opri 10 oameni pe stradă, unul ar şti că e fosta nevastă a lui Marilyn Manson.
Soluţia nu e, cum ar crede Realitatea.net, mai multe ştiri, ca poate e cineva interesat de una din cele 400 pe care le-am publicat azi, ci ştiri mai bune. Mai utile. Mai interesante. Delimitate mai bine.
20 comentarii
Florin Grozea
14 April 2009 la 6:40 pm
Într-o lume în care suntem bombardați de informații, reclame, muzică, site-uri etc. filtrele sunt cele care devin din ce în ce mai importante. Iar cel care va construi aceste filtre, fie că e vorba despre o platformă online cum e Twitter, de un blog cum este Monden.Info (pe nișa lui) sau de un serviciu cum este HotNews (pentru știri în limba română), va face diferența și va face succes.
Altu
14 April 2009 la 8:10 pm
Si sa-ti mai spun un mic secret de ce are succesul care il are: patronii. Celelalte trusturi de presa au patronii care ii au, si stii cum se spune in popor, “de la cap se-mpute pestele”. Aia face diferenta ce-a mai mare si nu numarul stirilor.
vali petcu
14 April 2009 la 9:14 pm
hai sa nu intram in asta.
Marketosaurus
14 April 2009 la 11:04 pm
Ceea ce spui tu face parte din starea de normalitate, de genul “asa ar trebui sa stea lucrurile”.
Din pacate numarul total de vizitatori unici include si traficul organic, iar peste ani si ani, daca lucrurile merg in aceeasi directie ca si pana acum, mai avantajati sunt cei ce baga (mai) multe articole pe zi.
Cunosti si tu bloggeri ce au un trafic de aproximativ 1200-1500 pe zi, majoritatea veniti de pe Google. Unul baga vreo 20 de posturi pe zi, altul baga cate 5-6 pe zi samd.
S-o lase draq de magarie, are 1500 pe zi din care 75% nu stau mai mult de 5 secunde pe site, iar directi ii numeri pe degete, ca daca te chinui putin le memorezi la toti numele. Pastrand proportiile, lucru valabil si pentru marii publisheri, doar ca la ei se diversifica strategiile din zona gri.
Ar trebui si adevertiserii sa caste ochii mai bine si sa ia in calcul si raportul trafic direc/trafic organic, ca sa nu ajungem sa ne inecam cu totii in kk.
Vasile
15 April 2009 la 8:05 am
Si eu care credeam ca Hotnews livreaza prea multe stiri… Pentru ca nu urmaresc si alte cotidiene. Mi-as dori ca Hotnews sa aiba un feed pentru cele mai citite stiri (desi ma ingrijoreaza ca acestea ar fi in mare parte sezationalele inutile), cum are MSNBC. Dupa un anumit numar de accesari intri automat in feed-ul Most Read, si asa nu mai parcurg 120 de stiri pe zi ci vreo 50.
vali petcu
15 April 2009 la 8:27 am
@Vasile: cred ca te poti abona la actualitate.
Garm
15 April 2009 la 11:15 am
Dita Von Teese este un fotomodel de succes pentru zona goth. Si da este si ex nevasta lui Marilyn Manson cea la care se face referire in “Heart Shaped Glasses”.
Apropo de numarul de stiri insa ai dreptate, o solutie ar fi o impartire cat mai buna a stirilor: stiri despre muzica, stiri despre politica, stiri despre dus in grup etc…Utilizatorul sa aiba optiunea de a filtra la maxim fix stirile care il intereseaza. Si mult mai putine “non stiri” cum ar fi fix stirea cu dusul in grup. Si disparitia personajelor gen Nikita, Sexy Braileanca, manelistul Gay etc din stiri, Si….
me
15 April 2009 la 7:28 pm
Touché, monsieur Petcu!
Rin Tin Tin
15 April 2009 la 7:41 pm
@VP: pana acum mult timp nu-i faceai pe hotnews ciorditori? Interesanta schimbare de ton.
Suntem asaltaţi de ştiri prin RSS? Hai să ne gândim la o soluţie! | Ghid de Jurnalism
15 April 2009 la 8:15 pm
[...] Am scris acest articol dupa ce am citit “De ce e Hotnews.ro un site de succes” de pe Capslock.ro. Nu ştiu dacă de-asta are Hotnews succes şi nu cred că a da ştiri [...]
vali petcu
15 April 2009 la 8:26 pm
@Rin Tin Tin: succesul lor e cladit pe ciordeala. dar asta nu inseamna ca sunt niste ciorditori prosti.
Pyro
15 April 2009 la 8:35 pm
Chiar daca ei au ramas aceiasi ciorditori, ei filtreaza aceste stiri aducand in fata doar stirile cu un continut mai bun si sa zicem mai utile si interesante.
ispy
15 April 2009 la 9:05 pm
hotnews este cel mai amuzant site de stiri. ma distrez pe acolo de nu mai pot. macar au un punct tare. nu cad in derizoriu. daca stii sa filtrezi noutatile cu gigi si radu duda… e un site informational ok.
Ovidiu
16 April 2009 la 1:55 am
nu fura tot, mai scriu si ei cate ceva :)
Rin Tin Tin
16 April 2009 la 1:55 pm
@zoso: exista content ok pe hotnews, pe langa petarde. dar nu e peste tot in media asa?
potion
17 April 2009 la 9:09 am
inainte ordinea era:
mail – my stuff – zoso – other stuff – hotnews – muzica&work
acum ordinea nu mai e asa clara:
mail – my stuff – twitter(un fel de junk mail) – other stuff – capslock(mai rar zoso ca informatiile interesante sau mutat aici) – realitatea(live & net) – work
hotnews din pacate sunt cu o secunda in urma..
Teodor Mincuvan
18 April 2009 la 7:35 pm
Analistii din online ul romanesc vorbesc despre lacomia publisher-ilor.. Vreau sa reamintesc faptul ca continutul este unul dintre principalele surse de trafic ale acestor site-uri.. Pe ei poate nu ii intereseaza ca umplu feed urile a 10% din vizitatori, ci ii intereseaza ce trafic le parvine din fiecare articol (care va ramane o sursa de trafic “vesnica”)..chiar si irelevant pentru ziarul lor..
Articole care m-au interesat - April 20, 2009
20 April 2009 la 5:14 am
[...] De ce e Hotnews.ro un site de succes [...]
gigix
20 April 2009 la 1:53 pm
ohh. cu 2 ani mai tarziu si tot e bine sa-ti dai seama.
Gia
22 April 2009 la 12:47 pm
cred ca hotnews e un site de succes nu pt ca are mai putine stiri ci pt ca in mintea oamenilor e agregator de stiri, exista impresia ca ei analizeaza toate stirile din toate ziarele apoi le iau pe cele mai bune s le ofera cititorilor – e revista presei, e un fel de filtru cum zici, plus iluzia obiectivitatii – cine citeste toate ziarele pe aceeasi stire poate sa-si faca o imagine obiectiva despre un subiect.
la realitatea.net cred ca e normal sa fie multe stiri fiindca e breaking news… tot ce apare nou e acolo – asta ar fi criteriul principal